monolog vorbit singur

“De zece ani Interegos, desi nu recunoaste nici in ruptul capului, isi propune sa nu-l lase pe Alteregos sa-si fumeze tigara. E drept, cine nu ar incerca asta. Uneori i se pare bizar, desi nici asta nu recunoaste, ca amicul sau nu invata lucruri noi. S-a mai chinuit de cateva ori sa schimbe ceva, binenteles doar atunci cand nu il vede nimeni, dar fara succes.
Oricum nu intelege bine de ce dracu nu poate sa-l faca sa-si arunce tigara aia mai repede!
Cu toate astea simte ceva aparte pentru el. Nu, nu cred ca e doar atasament pur si simplu. A ajuns sa-l iubeasca. Ii place atat de mult cand ii face pe plac!
A incercat din rasputeri uneori sa inteleaga de ce poate avea o asa mare influenta asupra lui, pentru ca uneori se simte ca un papusar. Ce-i drept este atasat de papusa lui. Ba nu ! O iubeste de-a dreptul. Cred ca de acum nici nu ar mai putea trai fara papusa lui.
Totul se petrece ca intr-o oglinda intoarsa oarecum pe dos, Iar papusa parca-i seamana uneori. Oricum nu poate fi ca el, iar asta o stie sigur.
Uneori parca ar vrea sa-i vorbeasca, insa asta nu se poate. El este maestrul papusar. El este cel care ii controleaza destinul. Asta nu se poate. Cum, un maestru sa vorbeasca cu papusile sale ? Ar fi absurd !
Totusi parca ar vrea sa-i zica ceva. Mai ales ca il vede vorbind singur. Ii este mila de el cateodata. Poate ca se plictiseste singur.
Pana la urma este…. iubirea sa. Un mic capriciu pe care si-l satisface zilnic dar pe care il iubeste la nebunie. Cateodata simte ca e foarte important sa faca asta. Ii pare rau totusi ca nu intelege totul, dar asta nu conteaza foarte mult pana la urma. E ca atunci cand dimineata pe privesti in oglinda si nu intelegi de ce ai mereu ochii bulbucati si trebuie vesnic sa-ti razi barba, cand foarte bine ai putea sa o lasi acolo sa creasca la intamplare. Insa nimic nu poate fi la intamplare. Pana la urma… si barba e un mic capriciu nu ?!
Este greu de imaginat cum de a ajuns sa il iubeasca pe omul asta, in fond doar o marioneta controlata de la distanta. Desi… se pare destul de importanta pentru Interegos.
Pana la urma marioneta asta este tot ce are el mai de pret. Este o parte din el insusi.
Deseori s-a gandit cum ar fi daca ar schimba rorurile. El sa fie papusa iar celalalt papusarul. Este pare-se o linie foarte subtire intre cele doua roluri. Cine pe cine controleaza pana la urma? Nu cumva uneori se face si vointa papusii, nu doar a papusarului…. ?

(...)
De zece ani Alteregos, desi nu recunoaste nici in ruptul capului, isi propune sa nu-l lase pe Interegos sa-si termine plimbarea. E drept, cine nu ar incerca asta. Uneori i se pare bizar, desi nici asta nu recunoaste, ca amicul sau nu invata lucruri noi. S-a mai chinuit de ateva ori sa schimbe ceva, binenteles doar atunci cand nu il vede nimeni, dar fara succes.
Este greu de imaginat cum de a ajuns sa il iubeasca pe omul asta, in fond doar o marioneta controlata de la distanta. Desi… se pare destul de importanta pentru Alteregos.
Pana la urma marioneta asta este tot ce are el mai de pret. Este o parte din el insusi.
S-a gandit la un moment dat ca poate daca ar schimba rorurile doar pentru o clipa este posibil sa se lase controlat. Oare cum e sa fii tu papusa ?

Catodata ma enerveaza ca amandoi gandesc la fel desi la prima vedere par atat de diferiti. Ce sunt ei oare, maestri sau papusile lor ? Cine pe cine controleaza?
Un lucru il stiu insa sigur, amandoi se iubesc unul pe celalalt. Isi iubesc iubirea, capriciul, dorinta de a fi maestri.
Inca ma intreb de unde dorinta arzatoare de a fi stapanul destinelor. Eu cred ca face parte din egoismul sentimentului denumit iubire.
Din egoismul acesta se naste la un moment dat o bariera invizibila intre noi si iubirea noastra, ce ne face sa consideram uneori iubirea ca pe o fiinta diferita de noi insine. O acceptam atunci cand ne convine si o respingem atunci cand ne provoaca neplaceri.
Cand fugim de propria iubire, ne lovim de zidul ratiunii; da, un obiect rece dar ambitios ce isi creaza o mantie protectoare in jurul sau. O mantie din.. vise
Ma uit bunaoara la Interegos si incerc sa inteleg de ce isi ascunde propriile intrebari atunci cand il priveste pe Alteregos? De ce nu isi recunoaste slabiciunile ce il fac sa piarda controlul papusii sale? De ce nu recunoaste ca o iubeste, ca se idetifica uneori cu ea? De ce nu ii vorbeste niciodata?
De ce Alteregos, aunci cand simte toate astea nu face pur si simplu inca un pas spre fereastra? Oare visul este cel care opreste ratiunea de la recunoasterea de sine?
Imaginati-va ca intr-o buna zi va priviti in oglinda insa nu va puteti recunoaste. Acolo, undeva, de partea cealalta exista un chip, altul decat cel pe care mereu vi l-ati imaginat; un suflet, altfel de cat cel pe care il stiti, o imagine deviata a idealului vostru.
Cu toate astea stiti ca e aceeasi persoana cu voi insiva.
Ratiunea va spune ca sunteti!
Diferit nu este decat invelisul de vise ce va determina sa va vedeti altfel. Datorita lui il urati doar pe cel din oglinda, pentru a nu va ura pe voi insiva.

(incepe darmarea zidului)

Astazi, dupa 10 ani in care am asteptat ca visul sa se dizolve, m-am hotarat sa o fac eu. Se pare ca nu a fost de ajuns un scurt impuls spre recunoastere a ceea ce putea aduce fiecaruia dintre cei doi propria iubire. Nu iubirea de sine, ci acceptarea acesteia.
Pana la urma vedem in fata noastra doar un om si o iubire. Si cum in viata asta trebuie sa iubim, iar omul din oglinda ni se pare strain, iata-ne in situatia de a iubi reflexia iubirii noastre.
Ratiunea pune o bariera intre noi si imaginea oglindita; ne punem intrebari si concluzionam prin a fugi de iubire pentru a evita depresia.
Eu astazi am hotarat sa le modific concluziile si sa distrug invelisul de vise ce inconjoara ratiunea. Amandoi sunt frustrati pentru ca fiecare simte din ce in ce mai des impulsul de acceptare a propriei iubiri. Imi doresc sa judece fiecare pentru sine.
Astazi m-am hotarat. Astazi vom taia sforile constiintei visului, caci visul a ajuns sa fie un eu diferit, o ratiune aparte, o constiinta a raului necesar ce tine iubirea departe de om. Astazi vom distruge oglinda ce separa omul de propria iubire. Bariera visului trebuie sa dispara. Astazi vom darma visele! Astazi vom ucide semnele de intrebare! Astazi vom fi sinceri! Astazi ne vom regasi.
Sa spargem oglinda. Sa spargem zidul. Hai strigati: Sa spargem zidul. (cei doi incep sa arunce cu furie si rapiditate ultimele caramizi ce i despart) Strigati! Mai tare! (publicul trebuie sa ajunga sa strige). Strigati: sa ne iubim iubirea, sa ne iubim iubirea. (repetat de mai multe ori). Sa ucidem iluzia ce ne separa de ea. Strigati: Moarte iluziei! Hai strigati! Fiecare din noi are puterea de a o ucide! Hai strigati: Moarte iluziei! Mai tare, mai tare.”

(se rup sforile)
(cei doi se apropie si se strang in brate)